Modificare importantă a Ordinului „calamităților” nr. 97/63/2020 emis de MADR



De mulți ani secetele au devenit un eveniment recurent pe plan mondial. Țările fără sisteme de irigații instalate la nivel național sunt, firește, cele mai afectate. Printre acestea, se numără și România.


Din acest motiv, s-au adoptat o serie de reglementări cu caracter normativ, menite să sprijine fermierii ale căror culturi au fost calamitate, total sau parțial.


Reputata secetă din anul 2020, care a zdruncinat din temelii agricultura românească, a determinat adoptarea Ordinului nr. 97/63/2020 și a regulamentului aferent. Scopul declarat al acestui act a fost de a crea cadrul normativ de gestionare a situaţiilor de urgenţă generate de fenomene meteorologice având ca efect producerea secetei pedologice severe.


În acest sens, urmare a unor înștiințări scrise din partea fermierilor afectați, s-au înființat, prin ordin, comisii de constatare şi evaluare a pagubelor la culturile agricole, autorizate să emită procese-verbale de constatare și evaluare a pagubelor.


Este de notat că aceste înștiințări, precum și procesele-verbale de constatare și evaluare a pagubelor reprezintă documente indispensabile pentru obținerea de către fermierii afectați a subvențiilor APIA.


În Monitorul Oficial nr. 697/12.07.2022, a fost publicat Ordinul nr. 190/12.07.2022 de modificare a Ordinului „calamităților” pentru a permite agricultorilor să elibereze mai devreme terenurile, facilitând pregătirea acestora pentru înființarea culturii următoare.


Mai precis, suprafeţele de terenuri cu destinaţie agricolă ocupate cu culturile agricole înfiinţate în primăvara anului 2022, afectate de seceta pedologică, pentru care fermierii depun înştiinţări conform scrise, pot fi recoltate sau reînsămânţate şi anterior datei de întocmire a procesului-verbal de constatare şi evaluare a pagubelor la culturile agricole.


Producătorii agricoli au obligaţia identificării culturii afectate, a blocului fizic şi parcelei/tarlalei aferente fiecărei culturi şi menţinerii unei zone-tampon/martor nerecoltate sau nereînsămânţate, în suprafaţă de minimum 5% din suprafaţa blocului fizic şi parcelei/tarlalei aferente culturii afectate, care se pun la dispoziţia comisiilor de constatare şi evaluare a pagubelor în vederea completării procesului-verbal de constatare.


Din nefericire, și în acest an există anumite zone ale țării puternic afectate de secetă. De exemplu, potrivit Asociației Cultivatorilor de Cereale și Plante Tehnice Vrancea, există suprafețe cultivate în primăvară în acest județ cu grad de afectare și de 100%. În consecință, fermierii cu culturi afectate trebuie să aibă în vedere noile modificări.


Pentru mai multe informații ne puteți scrie la adresa de e-mail: fabian.cretu@fcretu-law.com sau contacta telefonic la +40 740 363 815.

321 afișări0 comentarii

Postări conexe

Afișează-le pe toate