top of page
  • FC Law

Suspendarea judiciară a programului „Casa Verde Fotovoltaice”

Prin programul „Casa Verde Fotovoltaice” persoanele fizice și unitățile de cult pot obține finanțări nerambursabile pentru achiziționarea şi instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice care folosesc surse de energie regenerabilă, nepoluante, în vederea producerii energiei electrice şi utilizării acesteia de către consumatorii racordaţi la reţeaua naţională de distribuţie a energiei electrice.


Scopul programului îl reprezintă creşterea eficienţei energetice, îmbunătăţirea calităţii aerului şi reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, prin utilizarea sistemelor de panouri fotovoltaice cu o putere minimă de 3 kW, pentru producerea de energie electrică necesară consumului propriu şi livrării surplusului în sistemul energetic naţional.


Obiectivul programului constă în creşterea capacităţilor de producere a energiei electrice din surse regenerabile. Mai multe informații în legătură cu acest program pot fi regăsite la adresa https://afm.ro/sisteme_fotovoltaice.php.


Un rol esențial în derularea proiectului îl au „instalatorii”, anume acei operatori economici specializați care comercializează şi instalează sistemele de panouri fotovoltaice pentru producerea energiei electrice. Acești instalatori trebuie să fie validați/aprobați de către AFM (i.e. Administrația Fondului pentru Mediu), întocmindu-se și publicându-se în acest sens „lista instalatorilor validați”.


Unul dintre instalatorii respinși de la validare, respectiv societatea DHELECTRIC SYSTEMS SRL, a solicitat în instanță, în contradictoriu cu AFM, suspendarea (i) deciziei de soluționare a contestației privind respingerea dosarului de validare, respectiv a (ii) întregii proceduri de publicare a listei instalatorilor validați, de alegere a acestora de către beneficiari şi de încheiere a contractelor de participare şi de finanțare.


Curtea de Apel Oradea, prin Hotărârea nr. 199 din 25 septembrie 2023, pronunțată în dosarul nr. 3168/111/2023, a admis cererea de suspendare, dispunând următoarele:


Admite cererea formulată de reclamanta S.C. DHELECTRIC SYSTEMS S.R.L., în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FONDULUI PENTRU MEDIU şi în consecinţă: Dispune suspendarea executării Deciziei de soluționare a contestației privind respingerea dosarului de validare al reclamantei ca şi instalator, publicată pe site-ul pârâtei în data de 28.08.2023 şi suspendarea întregii proceduri de publicare a listei instalatorilor validați, de alegere a acestora de către beneficiari şi de încheiere a contractelor de participare şi de finanțare, până la soluţionarea definitivă a cauzei ce face obiectul dosarului nr.3167/111/2023 al Tribunalului Bihor. Obligă pârâta să-i plătească reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 50 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru. Executorie de drept. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare. Cererea de recurs se depune la Curtea de Apel Oradea. Pronunţată azi 25.09.2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.


În acest context, se cuvin menționate următoarele aspecte:


(i) pe de-o parte, hotărârea Curții de Apel Oradea este executorie de la pronunțare, ceea ce înseamnă că efectul suspensiv operează imediat – rămâne de văzut, ulterior motivării hotărârii judecătorești, ce impact practic va avea efectiv suspendarea;


(ii) pe de altă parte, hotărârea nu este definitivă, putând fi atacată cu recurs de către AFM, ce va fi judecat de Înalta Curte de Casație și Justiție.


Luând în considerare termenele lungi de soluționare a dosarelor la ÎCCJ, recursul nu va fi judecat prea curând. Este destul de probabil că o să treacă cel puțin un an până când vom avea o soluție definitivă în dosarul de suspendare.


Rămâne să așteptăm motivarea hotărârii Curții de Apel Oradea, cu precizarea că suspendarea actelor administrative constituie o măsură excepțională, dar în același timp deosebit de importantă și eficientă pentru persoana vătămată prin actele autorităților, întrucât, obținând o atare măsură, pot fi evitate pagube însemnate, de cele mai multe ori și ireversibile.


Reamintim că echipa Fabian Cretu Law este specializată în acest tip de proceduri, obținând de-a lungul activității noastre multiple soluții de suspendare a actelor administrative.


Pentru mai multe informații ne puteți scrie la adresa de e-mail fabian.cretu@fcretu-law.com.




bottom of page